-
Invatamantul artistic la Cluj-Napoca
-
Prima scoala de arta din tara a fost intemeiata in secolul al XVIII-lea la Cluj, in anul 1781. Premergatoare acesteia pot fi considerate, ca prime forme de invatamant cu caracter artistic, scolile de iconari si pictori de biserici ca cele de la Nicula, Laz, Fagaras.
Unirea Transilvaniei cu Romania (1 decembrie 1918), a avut consecinte benefice si pentru invatamantul artistic. O data cu intemeierea Universitatii Daciei Superioare (1919) din Cluj, Consiliul Dirigent a planuit si o scoala de “belle arte”. Proiectul se va finaliza la 15 noiembrie 1925 prin infiintarea Scolii de Arte Frumoase, care isi va deschide portile in ianuarie 1926, avand in componenta doua sectii: pictura si sculptura. Scoala va parcurge mai multe faze, prima fiind cuprinsa intre 1926-1933, urmata de etapa timisoreana – cauzata de cel de-al doilea razboi mondial. Primul director al scolii a fost profesorul Alexandru Popp, afirmat in cercul profesoral al Scolii de Arte Decorative de la Budapesta, urmat de pictorii Pericle Capidan, Catul Bogdan, Anastase Demian si de sculptorii Eugen Pascu si Romul Ladea. Profesorul Victor Papilian indruma disciplina de anatomie artistica, iar Coriolan Petran istoria artei. Estetica si istoria naturii erau conduse de Emil Isac, inspector general al artelor din Transilvania. Atanase Popa indruma cursurile de perspectiva si geometrie. Pedagogia a beneficiat si ea de prezenta a doua mari personalitati: Gh. Bogdan Duica si Liviu Rusu.
Revenirea la Cluj a scolii dateaza din 1950. Denumirea scolii devine Institutul de Arte Plastice “Ioan Andreescu”, dobandind o excelenta reputatie nationala prin intermediul unor profesori si absolventi de marca, ce au contribuit la prestigiul artei moderne si contemporane romanesti. Aurel Ciupe, Romul Ladea, Kos Andras, Andrassy Zoltan, Abodi Nagy Béla, Daniel Popescu, Feszt Ladislau, Petre Abrudan, Paul Sima etc.
|
-
UAD Etapa recenta
-
In anul 1990 denumirea institutiei se schimba in Academia de Arte Vizuale “Ioan Andreescu”, pentru ca in 2001 sa devina Universitatea de Arta si Design (UAD) din Cluj. In prezent UAD beneficiaza de un corp profesoral consolidat in ultimii ani cu multi artisti tineri si de un bun prestigiu national si international. Procesul de compatibilizare a structurii de invatamant, a curriculei si managementului universitar cu cele ale institutiilor similare europene a condus la largirea ariei specializarilor studiate prin infiintarea sectiilor Foto-Video-Procesare computerizata a imaginii, Pedagogia Artei, Pictura murala – Conservare-Restaurare, care se adauga celor traditionale: Pictura, Sculptura, Grafica, Ceramica-Sticla-Metal, Arte Textile, Design.
Universitatea de Arta si Design este o institutie de invatamant superior acreditata de catre C.N.E.A.A. din cadrul Ministerului Educatiei si Cercetarii din Romania. In cadrul UAD functioneaza si o sectie de pictura cu sediul la Sighisoara.
|