Regulamentul de funcţionare a activitãţii didactice pe baza Sistemului European de Credite Transferabile (ECTS)
Art 1. Universitatea de Artã şi Design din Cluj – Napoca aplicã, în evaluarea activitãţii studenţilor tuturor specializãrilor, Sistemul European de Credite Transferabile (ECTS – European Credit Transfer System).
Art. 2. Unitatea de bazã în planul de învãtãmânt este semestrul de 14 sãptãmâni de activitate didacticã şi 2- 4 săptămâni sesiune de examene, care se completează cu câte o sesiune de examene de restanţe de o săptămână şi în cazuri speciale o sesiune de examene de restanţe de 2 sãptãmâni, în toamnă.
Art. 3. Creditele sunt valori numerice cuprinse de regulã între 1 şi 30, alocate unor unitãţi de cursuri şi unor activitãţi precise dintr-un semestru. Creditele reflectã cantitatea de muncã, sub toate aspectele ei (curs, seminar, lucrãri de laborator, proiecte, practicã, etc.), investitã de student pentru însuşirea unei discipline.
Art. 4. Creditele acordate unei discipline au valori întregi sau fracţiuni de 0,5 şi nu se pot obţine în etape.
Art. 5. Creditele nu înlocuiesc evaluarea studentului prin note şi de aceea nu mãsoarã calitatea învãţãrii.
Art. 6. Planurile de învãţãmânt conţin discipline obligatorii, discipline opţionale, pachete de discipline opţionale şi discipline facultative. Durata standard de studiu (creditatã) a unei discipline este semestrul.
• Disciplinele obligatorii au în vedere acumularea şi aplicarea de cãtre studenţi a cunoştintelor de bazã, specifice domeniului.
• Disciplinele opţionale şi pachetele de discipline opţionale de specialitate vizeazã aprofundarea unor direcţii particulare precum şi specializarea studenţilor.
• Disciplinele facultative urmãresc lãrgirea orizontului de cunoaştere şi de culturã generalã a studenţilor, angajând domenii complementare. Acestea se pot alege dintr-o ofertã prezentã în planul de învãţãmânt.
Art. 7. Formele de verificare prevãzute în planul de învãţãmânt sunt: examen, colocviu şi verificare pe parcurs. Cel puţin la jumãtate din disciplinele prevãzute în planul de învãţãmânt pe un semestru, forma de verificare este examen.
Art. 8. Se pot prezenta la examenul de finalizare a studiilor, studenţii care au parcurs integral planul de învãţãmânt prevãzut pentru specializarea respectivã. Modul de susţinere a examenului de finalizare a studiilor în învãţãmântul superior este stabilit prin Ordin al Ministrului Educaţiei, Cercetãrii, Tineretului şi Sportului.
În cazul întreruperii studiilor, studenţii care au obţinut cel puţin jumãtate din totalul de credite prevãzute în planul de învãţãmânt pot primi un act de studiu, numit “atestat de studii universitare generale” conform H.G. 733/1998.
Art. 9. Frecvenţa este obligatorie la disciplinele practice şi la seminariile disciplinelor teoretice. Dacã rata absenţelor depãşeste 20% studenţii nu vor obţine creditele alocate disciplinei. (vezi art. 11 şi 12 din Regulament privind activitatea profesională a studenţilor)
Înscrierea la o disciplinã opţionalã asumatã suplimentar necesitã acceptul coordonatorului de disciplinã.
Din momentul înscrierii la o disciplinã opţionalã, aceasta devine obligatorie.
Art. 10. La Universitatea de Artã şi Design se vor acorda:
• 30 credite pe semestru disciplinelor de specialitate obligatorii şi optionale;
• disciplinele prevãzute la examenul de finalizare a studiilor şi lucrarea de licenţã/absolvire/disertaţie se crediteazã separat. Este atribuit un numãr total de 10 de credite pentru examenul de licenţã/disertaţie de masterat;
• disciplina “Educaţie fizicã” nu este creditatã;
• disciplinele facultative se oferã pe întreaga duratã a studiilor şi sunt creditate distinct, fiind trecute în registrul matricol;
• disciplinele incluse în pachetul de pregãtire pedagogicã sunt facultative şi se crediteazã distinct, conform Ordinului Ministrului Educaţiei, Cercetãrii, Tineretului şi Sportului în vigoare.
Art. 11. Înscrierea la cursuri se face prin Contractul de studii anual încheiat între decanul facultăţii şi student. Contractul de studiu va conţine şi declaraţia studentului în care acesta specifică dacă este înscris sau nu la o altă specializare din cadrul unei alte instituţii de învăţământ superior.
Studentul este liber în alegerea cursurilor din planul de învăţământ, respectând condiţionările. Studentul se poate prezenta la examen numai la acele discipline care figurează în contractul lui de studiu.
Art. 12. Situaţia creditelor, care condiţioneazã acceptarea prezentãrii la examen sau obţinerea notei la verificare, se prezintã în secţie/catedrã înainte de începerea fiecãrei sesiuni la propunerea cadrului didactic al disciplinei pe baza prezentei, cooperãrii studentului cu cadrul didactic şi cantitatea propunerilor valabile pentru temele date.
Art. 13. Este considerat integralist pe semestru studentul care obţine în acel semestru minim 30 de credite. Numai studenţii integralişti pot candida pentru obţinerea unei burse de stat.
Art. 14. Regulamentul pentru acordarea burselor se elaboreazã anual. Bursele se acordã anual, cu revizuire semestrialã în cuantumul aprobat de Senat
Art. 15. Noţiunea de “repetenţie” dispare.
Art. 16. Creditele şi notele, odatã obţinute, se recunosc pe toatã perioada studiilor. Nu se repetã disciplina care a fost odatã promovatã.
Art. 17. Validarea creditelor în foaia matricolã se face numai în urma promovãrii examenului cu nota minimã 5 în maxim cele 2 sesiuni de examene/semestru la care studentul are dreptul pentru promovarea examenului la o disciplinã. Pentru semestrul I cele 2 sesiuni de examene sunt sesiunea de evaluare a cunoştinţelor şi sesiunea de restanţe programată pentru semestrul I. Pentru semestrul II cele 2 sesiuni de examene sunt sesiunea de evaluare a cunoştinţelor şi sesiunea de restanţe programată pentru semestrul II. Examenele restante din semestrul I se pot susţine numai în sesiunea de examene restante aferente semestrului I, respectiv examenele restante din semestrul II se pot susţine numai în sesiunea de restanţe aferente semestrului II.
Neprezentarea la examene în sesiunea programată pentru o disciplină care apare în contractul de studiu înseamnă consumarea unui drept de prezentare la examen din cele două posibilităţi avute la dispoziţie.
În cazuri exceptionale (pentru studenţii care au participat la activităţi sportive de performanţă, la programe de mobilităţi internaţionale etc.) cu aprobarea Decanatului şi cu avizul cadrului didactic titular de disciplină, se poate susţine, fără pierderea creditelor aferente disciplinei, o reexaminare suplimentară, în sesiunea de restanţe din toamnă, cu plata unei taxe aprobate de Senat.
În cazul în care studentul nu obtine notã de promovare dupã cea de-a doua examinare sau eventuala examinare suplimentară (din toamnă), dar a realizat minimum 30 de credite în anul de studiu respectiv, acesta pierde creditele aferente disciplinei nepromovate şi poate solicita, din nou, înscrierea la disciplina respectivã, în regim cu taxã. El va reface întreaga activitate didacticã prevãzutã în planul de învãtãmânt pentru a obţine creditele alocate, după care se va putea prezenta din nou la examen de cel mult două ori ( în sesiunea de evaluare a cunoştinţelor din semestrul I şi/sau II şi în sesiunea de restanţe programată pentru semestrul I şi/sau II). La a doua înscriere studentul va avea statut de student cu taxă la disciplina respectivă. În cazul în care, ca urmare a modificării planului de învăţământ, numărul de ore alocat respectivei discipline s-a modificat până în momentul reînscrierii studentului, cuantumul taxei aferente disciplinei se va calcula în funcţie de numărul de ore pe care aceasta îl are la data reînscrierii.
Art. 18. Nepromovarea unei discipline obligatorii după două înscrieri atrage după sine exmatricularea studentului din facultatea respectivă sau, la cerere, transferarea definitivă a studentului bugetat la regimul cu „taxă”.
Studentul şcolarizat în regim cu taxă, aflat în situaţia prevăzută la alin.1, va putea să se reînscrie la disciplina respectivă până la promovarea examenului, cu plata taxelor aferente.
Art. 19. În cazul nepromovării unei discipline opţionale, examenul se reprogramează în sesiunea de restanţe aferentă semestrului I şi/sau II, după caz. În cazul nepromovării examenului în sesiunea de restanţe aferentă semestrului I şi/sau II (după caz), studentul poate opta pentru altă disciplină opţională la care trebuie să se înscrie, să parcurgă întreaga activitate didactică prevăzută în planul de învăţământ (contra cost), să obţină creditele aferente disciplinei, după care se poate prezenta la examen în două sesiuni (în sesiunea de evaluare a cunoştinţelor din semestrul I şi/sau II şi în sesiunea de restanţe programată pentru semestrul I şi/sau II). În cazul în care, după parcurgerea altei discipline opţionale studentul nu promovează examenul în sesiunea de restanţe, el va fi exmatriculat.
De asemenea, studentul nu va putea participa la cursurile şi lucrãrile acelor discipline care în programa lor analiticã specificã promovarea anterioarã a disciplinei sau a segmentului de disciplinã nepromovat.
Art. 20. Studenţii care nu cumuleazã într-un an universitar un total de 30 de credite sunt exmatriculaţi, sau la cerere , pot trece definitiv în regimul cu taxã şi reînscrişi în acelaşi an de studiu.
Cererea de reînmatriculare se depune la Secretariatul facultăţii până la începerea anului universitar.
Art. 21. Studenţii care nu obţin creditele necesare promovării în anul universitar următor şi sunt reînmatriculaţi în acelaşi an, trebuie să satisfacă cerinţele planului de învăţământ al promoţiei respective (promoţia cu care îşi reiau studiile).
Studenţii înmatriculaţi la studii în sistemul vechi (licenţă cu 4 sau 5 ani de studii, colegii, respectiv masteratele vechi), care au acumulat cele 30 de credite necesare promovării anului precedent, dar care nu au reuşit să-şi susţină toate examenele până în sesiunea septembrie 2010. Se acordă acestor studenţi un an de prelungire de studii în cadrul anului universitar 2010-2011.
Art.22. Studenţii exmatriculaţi într-un an universitar anterior în condiţiile art. 18 şi 19, pot fi oricând reînmatriculaţi, la cerere, cu avizul Decanului facultăţii şi aprobarea Rectorului universităţii, în integralitate şi definitiv în regim „cu taxă”, în anul de studii imediat succesiv ultimului an de studii promovat. (vezi art. 32 din Regulament privind activitatea profesională a studenţilor)
Art. 23. Pentru disciplinele teoretice creditele se pot obţine în avans şi se pot reporta în semestrele urmãtoare cu acceptul cadrelor didactice coordonatoare de disciplinã.
Art. 24. Sistemul de credite permite specializarea dublã potrivit opţiunii studenţilor, în conformitate cu reglementãrile la nivel naţional.
Studenţii au posibilitatea de a obţine specializare dublã cu acordul catedrelor şi coordonatorilor de specializare, conform regulamentelor catedrelor.
În cazul nerespectãrii obligaţiilor care decurg din programul de studiu dupã un semestru, studentul revine la regimul de monospecializare, suportând cheltuielile de şcolarizare pentru semestrul respectiv.
Art. 25. Creditele sunt transferabile între structurile aparţinând unor specializãri sau profile diferite ceea ce înseamnã că un transfer structural este posibil prin interpretarea flexibilã a regimului de disciplinã de profil sau de disciplinã complementarã. Acest tip de transfer se face la cererea studentului şi se aprobã de Consiliul facultãţii la care se solicitã transfer.
Creditele sunt transferabile de la o unitate de învãţãmânt la alta pe discipline, pe grupuri de discipline sau module, sau pe perioade compacte de studiu. Acest tip de transfer se face la cererea studentului pe baza unei convenţii între instituţiile de învãţãmânt implicate, cu aprobarea Decanului facultăţii şi a Rectorului universităţii.
Art. 26. Durata legalã a studiilor este intervalul de timp pe care se întinde planul de învãţãmânt valabil în anul universitar în care a reuşit studentul la admitere. Dacã la sfârşitul duratei legale a programului de studiu nu a obţinut toate creditele stabilite poate solicita prelungirea duratei de studiu cu 1 – 4 semestre. În perioada de prelungire a programului legal de studiu studentul este obligat la plata taxelor stabilite de Senatul Universitãţii. Exceptarea de la plata acestor taxe este reglementatã de asemenea de Senat.
Cazurile de forţã majorã cum ar fi: concedii medicale mai lungi de 3 sãptãmâni într-un semestru, maternitate etc. sunt acceptate ca excepţii de la regulã şi se rezolvã prin întreruperea şi prelungirea şcolaritãţii gratuite.
Întreruperile şi prelungirile nu sunt incluse în durata legalã de şcolaritate gratuitã.
Art.27. La cererea studentului, Consiliul facultãţii poate aproba întreruperea studiilor pentru 1 – 4 semestre. Studiile se pot relua începând cu semestrul urmãtor ultimului semestru încheiat.
Întreruperile nu sunt incluse în durata legalã de şcolaritate.
Cererea pentru întreruperea studiilor se va depune la secretariatul facultăţii înainte de începerea semestrului.
Pentru motive de sănătate atestate prin adeverinţă medicală în care medicul recomandă întreruperea sau alte motive bine întemeiate, (bursă în străinătate, urmarea în paralel a două specializări), întreruperea poate fi solicitată pe parcursul oricărui semestru.
După revenire, studentul trebuie să satisfacă cerinţele planului de învăţământ al promoţiei cu care va termina studiile. Acest fapt trebuie adus la cunoştinţa studentului în momentul întreruperii studiilor, menţionând pe cererea de întrerupere că a luat la cunoştinţă acest lucru.
Art. 28. Studenţii înmatriculaţi la studii în sistemul vechi (licenţă cu 4 sau 5 ani de studii, colegii, respectiv masteratele vechi), care între timp şi-au întrerupt studiile în mod legal şi revin la studii după trecerea la noul sistem. Aceşti studenţi îşi pot relua studiile conform planului lor iniţial de învăţământ, în orice an de studiu, dacă la data revenirii lor legislaţia învăţământului superior asigură temeiul legal pentru finalizarea studiilor şi pentru obţinerea diplomei în condiţiile sistemului vechi
Art. 29. Se pot aloca credite pe activitãţi profesionale cum ar fi pregãtirea, organizarea şi participarea la expoziţii ale secţiilor, catedrelor, facultãţilor sau ale Universitãţii, participarea cu lucrãri la simpozioane, mese rotunde, conferinţe, colocvii de specialitate, etc.
Se pot aloca credite suplimentare, în cazuri excepţionale, pentru activitãţi cu caracter profesional sau administrativ prestate în beneficiul Universitãţii.
Numãrul creditelor acordate va fi stabilit, dupã caz, de Consiliul facultãţii la propunerea secţiilor. Se pot acorda maxim 8 credite pe toatã durata studiilor. Aceste credite se vor putea reporta la cele necesare pentru înscrierea la licenţã sau la concursul pentru studii universitare de master.
Art. 30. Creditele obţinute de studenţi pe baza contractelor de studii dintre Universitatea de Artã şi Design din Cluj – Napoca ţi o altã universitate (de ex. prin programul Socrates) se vor echivala conform contractelor respective.
Art. 31. La nivelul Universitãţii va fi desemnat un consilier de studii, care va asigura deopotrivã consilierea studenţilor şi rezolvarea situaţiilor curente, precum şi delegarea spre rezolvare de cãtre decani a situaţiilor care le depãşesc competenţele.
Art. 32. Situaţiile neprevãzute în prezentul Regulament vor fi soluţionate conform Cartei şi hotãrârilor legale în vigoare.
Prezentul regulament a fost modificat şi aprobat în şedinţa Senatului universitar din data de 16 septembrie 2010.